De cele mai multe ori, pășim prin timpuri și anotimpuri, prin vârste, prin gânduri și trăiri, uitând a ne lua răgaz, preț de o dimineață, de o zi, preț de o clipă măcar, de o rază, de o mireasmă… de o speranță….
Răgaz să ne întoarcem la noi, să ne regăsim, să ne privim cu mirare și nou descoperită înțelegere…
Uneori uităm, prea grăbiți sau nefiresc de triști, albul florilor de cireș, seninul cerului… Uităm să mergem prin primăvară, prin soare, să privim verdele cum numai acest anotimp îl înfățișează ochiului și sufletului nostru…
Și doar când, la ceas de prea târziu sau de tăcută oboseală, pasul încetinește și se îndoaie, ne amintim de noi…
Și respirăm din nou…Cu toată seva cireșilor în floare… Respirăm a primăvară. A regăsire…
Întru noi drumuri și reverii.
Prin timpuri și anotimpuri…
Uneori uităm…
