Am deschis ferestre de suflet pentru ca viața să pătrundă acolo unde, până mai ieri, tăcerea și așteptarea își făcuseră casă. Și am îndrăznit să privesc iar lumea cu lumina nouă a înțelegerii rostului cu care toate se aștern trecerii noastre.
Și alergând… sau mergând agale, prin timpuri și simțiri noi, cu verde și soare dar și cu nehotărâri de primăvară, am înțeles că viața nu vine ea… Nu pătrunde magic și împlinitor în însingurarea noastră, nu ne învăluie cu senină și mângâietoare căldură, nu vindecă miraculos suferințe și nu alină doruri, nu împlinește iubiri și nu promite iertări…
Viața este, de cele mai multe ori, alegere…
Aleg să zbor și să tind spre împlinire, nu să mă frâng.
Aleg să iubesc.
Aleg să fiu eu, în bucurie și tristețe, deopotrivă.
Aleg să cred în bine, în oameni, în înțeles…
Aleg să privesc florile alb-rozalii, ce pline de miresme, deși atât de efemere, își pictează culoarea pe albastrul de cer și nu să plec ochii spre cenușiul pământului…
Aleg să privesc albastrul apei și nu adâncul ei…
Aleg să zâmbesc și sa râd, cu primăvara unui nou început în suflet, cum uneori aleg plânsul care să îmi limpezească ochii când umbrele tristeții mă întunecă…
Și alegând, trăiesc.
Dincolo de toate, am înțeles că viața este trăire.
Și aleg s-o trăiesc…
Zâmbind…
