E ciudat cum uneori viața, după rosturi numai de ea știute, în momente de nedeslusită potrivire, a înțeles să îmi așeze pașii pe căi demult uitate, dar atât de dragi sufletului meu…
Drumuri ce vin din alte timpuri ale vieții parcă, dar pe care, în prag de vârstă nouă și la fel de nou început, le privesc cu ochi pe care nici nu știam să îi am…Cu ochii unui suflet din care copilăria a plecat dar ce păstrează, cu migală așezate și cu infinită grijă păstrate , atâtea amintiri.
Drumuri în care sălășluiește iubirea, în forme înalte și culori intense. Drumuri pe care, cu teamă și speranță deopotrivă, încerc să-mi potrivesc mersul, cu grație cândva pierdută, uitată. În alte vremuri, pe alte drumuri, în alte anotimpuri ale aceleiași vieți…
Azi e despre mine, cum luna acesta și ziua de azi sunt despre flori și primăvară. Anotimp al vieții și al sufletului meu.
E despre zâmbet regăsit. Despre privire în zări cu lumină nouă. E despre bucuria de a trăi, cu iubire, între oameni, cu oameni, și, dincolo de toate, cu mine însămi…
Ziua de azi e un cântec. Al meu. Așa cum zile de mai au fost mereu…
Și e floare. Și e lumină. Și e zâmbet.
E azi.
Sunt eu…
