E dimineață …
Mă minunez uneori de tihna unui început de zi ce încape, miraculos potrivită, în câteva clipe de liniște, de bine, de visare.
Cu ochii larg deschiși și suflet de ape liniștite, cum poate prea grăbiți uneori în alergarea prin viețile noastre, luăm aminte și simțim că se întâmplă.
Acel început de mers prin ziua ce ni se așterne, ce se va scrie cu litere vechi și deopotrivă noi, toate, vorba poetului, însă necunoscute nouă în prim ceas de liniște.
Și, când resorturi neștiute din adânc de ființă, în dimineață ca oricare alta din multele ce au fost și altele ce vor să vie, nu lasă temerile cuib să-și facă, îmi pun în zâmbet împăcarea și în ochi seninul credinței că drumul zilei ce se naște va așeza mersul meu înspre lumină și-mi va da liman de liniște și regăsire când oboseala sau tristețea mă vor încerca.
E dimineață…
Ce dimineață, ce început!
