Ea e Andra. Cea niciodată sărbătorită de Sf. Andrei. Pentru că poartă și un alt nume de sfânt și doar cum să fie două onomastice?! Dar mă gândesc acum care e măsura zilelor menite a sărbători ființa ce e ea însăși, fără de margini sărbătoare în viața mea?
Copil? Adolescent… Slăbiciune tainică a sufletului meu călit pe drumuri și vremuri de tot felul. Ea e început și sfârșit de zi, deopotrivă bucurie fără margini și, pentru trecătoare clipe, supliciu menit a pune la infinită încercare răbdarea de părinte. Trec cu ea din nou prin vârste și cântecul fiecăreia este precum cursul de apă și de viață , uneori lin și așezat, alteori învolburat.
Ea e iubire. E înțeles. E sens.
Sunt eu, cu ani și ani în urmă, când aripile abia începeau să deprindă zborul.
E mersul în echilibru, e lumina fiecărei zile. Și a ochilor obosiți și fericiți de mamă…
La mulți ani, fata mea!
Ea e Andra
❤ O iubesc pe Andra! Un suflet de copil in corp de semi-adult Da, cu capul in nori si picioarele pe pamant