E un timp al schimbărilor de tot felul în tumultul de viață în care trăim, un timp în care multe din rosturile adânc și firesc așezate în noi, în vremi ce îndelung le-am trăit și care parfum de amintiri au lăsat, sunt umbrite de noi înțelesuri uneori atât de greu de pătruns…
Anotimp în care, aparent neobosiți, alergăm, întrecând-ne spre un nedefinit „ceva” menit să ne aducă împlinirea…
Ne întrecem în toate…
Ne întrecem în zile.
Avem ziua femeii și, de ce nu, o zi a bărbatului, mai tinericâ, așa, ce se impunea imperios a fi instituită? Fără flori. Dar cu nume și dată în calendar…
Încerc să mă opresc preț de o clipă și fără umbră de îndoială în suflet, dar cu o umbră de ironie, asumată, să înțeleg firescul și frumosul unei zile care , dincolo de toate, pentru mine, înseamnă iubire…
Înseamnă mâna mamei care mi-a împletit codițele și mi-a așezat ghiozdanul în spate, care cu ascunsă ochilor mei tristețe mi-a șters lacrima și mi-a mângâiat durerea.
Înseamnă lumina din ochii femeii, blândețea din sufletul ei, forța cu care susține, înalță, apără, caută, împlinește.
Însemna gingășia cu care alină, dărnicia cu care împarte, frumusețea cu care înflorește, nu o zi, ci toate, multe, vieți….
Înseamnă iertarea, bunătatea, nesomnul și grija, gândul și mângâierea, fiorul și dorul și atât de multe și tainice rosturi ale lumii așezate pe doi umeri, mici deseori, însă într-un fără de margini suflet!
O zi? Nu.Toate.
Cum toate sunt zilele pe care ele le dăruiesc.
Acesta e rostul și înțelesul…
