Înflorire. Mai. Primăvară.
Zi in care, de ani și ani, privesc drumul ce îmi poartă pașii spre limanuri de tot felul. Înainte înapoi, scrutez cu teamă și speranță depărtările, cum deopotrivă, cu drag las să mă cuprindă aducerile aminte.
Despre timpuri și anotimpuri trecute și trăite diferit, după cum am trecut prin vârste: copil ce cu inocenta bucurie înfiripam jocuri în univers de oraș drag, niciodată gri și anost, în acele vremuri ale ochilor și sufletului meu, în tânără ființă cu larg deschise aripi pentru zboruri peste lume, cu vise trimise deopotriva întunericului nopții și luminei de zori și de dimineți în care, de atâtea ori, am deschis ochii convinsă fiind că lumea va fi a mea… Și tot ce putea cuprinde un tânăr suflet și tot ce cu sfială și cu crescândă bucurie a descoperit în cântec, în floare, în culoare, în mireasmă, in ființă, in locurile care i-au purtat pașii spre ziua de azi.
Crâmpeie de viață, de amintiri… frumos, greu, drag, dor, preamultul unor zile, neliniștile unor nopți, dar toate, toate scrise cu aceeași flacără arzând intens, în toate trăirile ei, până la acel capăt spre care azi, în zi de mai, nici cu gândul, nici cu privirea nu vreau a răzbate sau a căuta măcar…
Zi de mai in care, precum odinioară, lumea e a mea și sufletul prea plin.
De trăiri. De viață…
Înflorire.
