Copil. Copilărie…
O lume întreaga cum numai cu ochii aceia, de minte și de suflet, avea să mi se înfățișeze, o lume pe care doar copil fiind, am reușit să o cuprind pe de-a-ntregul.
Și acum privesc pădurea dar nu mai regăsesc în ea atâtea lumini și umbre precum atunci, nu mai înfirip din câteva clipe libere jocuri și vise, nu mai alerg prin viață cu atâta candoare, speranță, trăire.
Numai când îmi fac, preț de o clipă răgaz, să privesc în ochii copilului meu, mă regăsesc și mă văd, stingher într-o altfel de lume, pentru mine, dar atât de familiară pentru ea. Și înțeleg că fiecare poartă prin vremi și prin vieți, aceea lume a propriei copilării, păstrând, tot mai neprețuite cu trecerea timpului, amintiri de tot felul, fie ele doar imagini, tușe, crâmpeie, din ceva ce am trăit demult, dar din care ne tragem seva de adulți trecând prin viață. Și dacă, preț de o clipă, de o dimineață, de o zi sau de cât avem parte de răgaz, privim în noi, mereu regăsim acolo copilul. Copil frumos dintr-un timp fără griji, cu soare în priviri și lumină în suflet, fără teamă în pas și mereu trăind clipa!
La mulți ani, copii! Mici și mari!
La mulți ani, fata mea, copil frumos și atât de iubit! Legănare să îți fie viața!
Copil. Copilărie…
