Atât…

Poate dacă timpul acesta al unei tinereți regăsite aș ști să îl port în mine iar și iar, în dimineți cu ceață și în nopți cu temeri, dacă liniștea albastră de apă și de cer ar scălda limanurile vieții mele, ani buni de acum înainte, poate dacă ochii mei vor scruta viitorul cu împăcarea și seninul acestor zile, poate atunci lumina și fericirea îmi vor fi casă…
Și dacă toate neliniștile se vor șterge din anotimpurile sufletului meu, cu atât de multă trudă așezate, orânduind in zile și nopți, în ore și clipe, în drumuri și în răgaz de odihnă deopotrivă, frumosul, iubirea, iertarea, voi așeza in toate rosturile existenței mele trăirile acestor zile …
E mult? E puțin? 
E speranță. 
Atât…