M-am întors în timp…

Ca un copil plecat în excursie, am revăzut în vara asta, cu soare în pași și amiezi tihnite, câteva locuri care m-au purtat cu atât de plăcută trăire spre acele vremuri în care descopeream în ce puteam și noi… cărti, călătorii, povești spuse de cei care au fost… locuri, oameni, urme ale trecerii lor, 
povești din vremuri de demult.
Am trecut pe mal de râu unde spirit înalt, pe cât înzestrat, pe atât de neînțeles de ai lui a prins în piatră sărut, tăcere, infinit…
M-am întors în timp, pe străduțe înguste și pietruite, cu căsuțe colorate și turn cu ceas, ca din trecute vremuri cu domnițe, cu agale pas am ales să străbat cărări din locuri ce mi-au incântat copilăria. 
Am privit cu sfiala regăsirii, după ani și ani, ceea ce sufletul meu a păstrat adânc în el… drumuri peste munți, cu intalniri bizare, fără să pot stăvili noian de amintiri, din anii demult trecuți în care, am închis într-un rucsac , toate visele și așteptările și am pus într-o pereche de teniși, pasul sprințar, dornic să străbată lumea. Atât cât era ea atunci. Infinită totuși…
Și am încercat în van să compar, să cântăresc, atunci… acum, locuri, oameni, trăiri, copil…adult.
Am înțeles doar că ceea ce sunt azi vine de demult, din bogăția acelor vremuri sărace, din verile și primăverile și iernile în care, fără mașină, fără telefon, fără măcar un aparat de fotografiat, am mers pe aceleași cărări, de mână cu dascăli buni și cu copii asemeni mie, cu ochii larg deschiși spre ceea ce atât de frumos și statornic ne înconjoară. Spre încântarea noastră, a celor ce nu trecem nepăsători…
Să fie oare ziua asta, dinaintea celei dintâi de școală, ce mi-a adus gândurile și amintirile?
Poate…