Așezate cu grijă, în tainice colțuri de suflet, clipe trăite frumos, cu drag și dragi, cu zâmbet, cu lumină, cu liniște. Și mai ales, cu mine însămi, așa cum îmi e rostul de om călător… Prin viață, prin timpuri, prin locuri, prin anotimpuri de tot felul. Însă mereu cu bucuria fiecărui pas și încântarea oricărei clipe cuprinse într-o rază de lumină, în mozaic de vitralii, în rădăcini sau în sclipiri deopotrivă, într-o arcadă, într-o înălțare dantelată de piatră sau într-o armonie de colind, într-un grai străin înțelegerii mele dar atât de aproape sufletului în neînțelesul său…
Cu mine și cu alții, descoperind rosturile firești ale vieții, dincolo de care suntem doar oameni goi și triști, uitând să trăim clipa și să privim frumosul, pierduți în graba unui drum ce fără de sens pare a se așterne de prea multe ori parcursului nostru.
Luând la pas, cu căldură în noi, prin înghețat decor, oraș, castele, catedrale, piețe pietruite, animate, înveșmântate în strai de sărbătoare.
Într-o frumoasă iarnă a sufletului meu…
Iarna sufletului meu…
