Că toate ni se trag din copilărie știm cu toții…
Că uneori ne întoarcem acolo sau doar lăsăm să se vadă ceea ce păstrăm în taină în colț de suflet, e un altul și același chip. E o joacă, e o fugă sau poate doar o clipă a sincerității și înainte de toate, a dorului. Dor de un timp fără griji și temeri, fără ore ce nu mai ajung, cu zile nesfârșite în care plăsmuiam prin joc lumi și vremuri și univers întreg. Între blocuri, în curți de școală cu porțile încă deschise, între pagini de carte citită pe nerăsuflate și pe furate, la ceas târziu în noapte, între note ce ieșeau dintr-un casetofon obosit dar, dincolo de toate, între alții asemeni nouă … Pe care cu drag îi purtăm și azi în suflet, și îi regăsim în răstimpuri, și îi întâlnim prea rar, spre a ne aminti jocul, râsul, aerul, cerul, parcul, banca dar mai ales bucuria unui împreună de care, în vieți pline de toate altele, atât de rar mai avem parte!
Într-un oraș inflorit în chip de primăvară, m-am întors azi acolo, legănându-mi toate dorurile.
De copilărie. De prieteni. De acel anotimp de unde vin și unde mă întorc, preț de o clipă cât o veșnicie, ori de câte ori simt rostul de-a o face.
De copilărie…
