Să aveți cu toții sărbătoare frumoasă, cu liniște și multă lumină, în suflet, acolo unde sălășluiește ea, în fiecare zi a vieții noastre, nu doar într-o zi sau într-o noapte!
Să vă fie clipa de solitară credință liman de gândire, de popas, de simțire a ceea ce cu adevărat contează și dă firesc și rost existenței noastre!
E mult, e puțin? E simplu, e greu? Nu știu…
Cred că e doar despre a fi tu cu tine însuți și cu Dumnezeu, într-o zi de tristețe, plină de patimi, într-o noapte cu lumină și speranță, apoi într-o zi de aleasă bucurie. Precum până la urmă, despre asta este vorba în fiecare zi, ca primă măsură întru o viață trăită cu bucurie, cu drag de clipă și de oameni, cu apreciere pentru fiecare mărunt lucru ce ți s-a dat și smerenie când poate ne încearcă preaînaltul sau preaușorul…
Și poate, în vremuri de încercare ca cele pe care le trăim, vom învăța din nou, a cerne deșertăciunea, și vanul, și toate fără de rost tipare ale unei sărbători care, mai mult decât oricare alta, se cuvine a fi cu infinită grijă așezată în rândul celor sfinte ale vieții noastre.
Așa precum, din copilărie vine miros de cozonac și de curatul unei case primenită întru mare sărbătoare, apropierea de mama sub ale cărei mâini prindeau culoare ouăle și se împletea pasca. Nu-mi amintesc cadourile din fiecare an, nici musafirii din ziua de Paște. Îmi amintesc însă, cu nostalgie, bucuria din casă, primăvara de afara, pe care, cu aceiași ochi de atunci, am întrezărit-o in aceste zile în care pasul meu a încetat să alerge și neuitarea este mai vie ca niciodată. Îmi amintesc lumina, care a fost mereu cu mine, în mine, indiferent unde m-am aflat.
Și cu infinită grijă, așez și clipa aceasta, de azi și de amintire deopotrivă, acolo unde am așezat mereu clipe, gânduri, iubire, neiubire, bucurii, tristeți, visuri.
În ceea ce sunt azi.
Lumină…
